CENTRUL DE TERAPIE HOLISTICA ALFA – Medicina complementara/alternativa

Vindecarea sufletului prin constelaţii familial - Marilena Moldovan - psihoterapeut (Revista Cosmos nr.45 aprilie 2011)

Constelaţiile familiale - o metodă de terapie sistemică – sunt invenţia filosofului şi psihoterapeutului Bert Hellinger din Germania, care a conturat această metodă după o muncă asiduă de cercetare, oferindu- ne, prin scrierile multe, o cunoaştere neasemuită şi o eternă înţelepciune.

Această terapie de grup se practică în foarte multe ţări, beneficiarii fiind plăcut surprinşi de modul în care funcţionează şi de faptul că pot fi ajutaţi în cele mai delicate şi cele mai grele probleme cu care se confruntă în viaţa personală şi în mediul familial.

Constelaţiile familiale conduc la o vindecare ce implică mişcările spiritului, curgerea energiei în relaţiile individului cu părinţii, cu bunicii şi străbunicii pe linie maternă şi paternă. Odată cu aceste mişcări vibrează toată familia, toţi strămoşii, facilitându-se restabilirea armoniei şi afirmarea legilor iubirii, ceea ce percutează în viaţa întregului sistem.

Concepţia unui copil are la bază existenţa a două entităţi, tatăl şi mama, care la rândul lor s- au născut şi au crescut într- un anumit context familial, social şi cultural, fiecare ducând în spate o istorie a propriei familii, iată că intră în comuniune două sisteme, fiecare având caracteristici proprii, uneori cu multe încurcături care au generat blocaje în curgerea firească a vieţii. Astfel cele două entităţi relaţioneză în câmpul unei mari familii, îşi îmbrăţişează destinul alergând spre multe rezolvări şi elucidări.

Nucleul acestor sisteme îl constitue sufletul cu mişcările lui pe axa timpului precum şi legile iubirii între generaţii, iar constelaţiile familiale ajută clientul să găsească drumul spre rezolvarea unor probleme ce ţin de trecutul familiilor ca apoi să fie pregătiţi pentru a îmbrăţişa o pornire nouă, ceea ce nu este chiar uşor. De multe ori ies la suprafaţă lucruri ascunse în trecut, mari secrete de familie, traume personale sau colective care au generat mari blocaje în câmpurile energetice, astfel o problemă nerezolvată de o anumită generaţie se va manifesta în viaţa generaţiei următoare. Pentru rezolvarea acestor probleme e nevoie de o enormă forţă, de o sursă de energie, fericirea e că suntem conectaţi la câmpul energetic al strămoşilor de unde avem un imens ajutor.

Bert Hellinger arată că această metodă are la bază câteva principii:

* Primul principiu constă în dreptul de a aparţine unei familii, potrivit acestui principiu toţi membrii sunt egali în a aparţine sistemului inclusiv cei care au murit, copiii avortaţi, cei abandonaţi, cei dispăruţi în diferite împrejurări. E nevoie ca cei care sunt în viaţă să le dea celor morţi locul cuvenit în familie şi să conştientizeze această apartenenţă la sufletul familiei. Membrii familiei care au fost izolaţi, nedreptăţiţi, dezapreciaţi sau traumatizaţi atrag tot felul de impedimente şi greutăţi, fiecare membru participând la destinul celorlalţi.

*Al doilea principiu constă în respectarea ordinii venirii în viaţă, a ierarhiei celor din familie, a locului pe care îl are fiecare în sistem, fără supuneri sau etichetări. Substituirile copiilor în rolurile părinţilor, a nu recunoaşte locul unui frate fiind mai mare sau mai mic, nerespectarea ordinii duce la perturbări în viaţa personală şi de familie.

* Alt principiu constă în iubirea care curge prin sistem şi realizează interconectarea la câmpul energetic al familiei. Se manifestă iubirea pe multiple planuri, iubirea între parteneri, iubirea părinţilor faţă de copii şi a copiilor faţă de părinţi, iubirea bunicilor şi a străbunicilor.

Iubirea excesivă dăunează celor faţă de care este manifestată, în loc să bucure, încătuşează şi blochează curgerea energiilor şi mişcările sufletului pe dimensiunile lui. Din iubire oarbă unii vor să- şi asume consecinţele faptelor altora, vor să poarte povara altuia sau chiar să moară în locul altuia, ceea ce încalcă principil iubirii aducând dezordine şi încurcături în sistem.

*Un alt principiu este echilibrul între a primi şi a da, acest principiu este încălcat de multe persoane, unele stiu doar să primească, altele dăruiesc prea mult fără să primească ceva. Echilibrul se realizează prin a primi cu iubire şi a dărui cu iubire fără a genera obligaţii.

E cunoscut faptul că piedicile, încurcăturile sunt adevărate lecţii de viaţă care ne ajută să devenim puternici, să ne cunoaştem mai bine şi să creştem, dar nu e totuna când anume intervenim în a vedea şi a rezolva o problemă, de altfel fiecăruia îi este dat să aibă o anumită cunoaştere atunci când cineva de sus îi dă acest impuls, un accept.

Este foarte important ca cineva care vrea să-şi rezolve unele probleme, să vadă greşelile făcute şi să-şi asume responsabilitatea faptelor sale, consecinţele care decurg fără a continua să se victimizeze, astfel intervine eliberarea şi persoana poate trăi liber fără tot felul de încorsetări.

Natura relaţiilor dintre părinţi şi copii pune o amprentă puternică asupra vieţii fiecăruia, relaţiile deteriorate generează multe probleme a căror rezolvare o caută fiecare, dar e greu de găsit fără ca cineva să recunoască răul făcut, fără ca cineva sa- şi asume consecinţele. Ceea ce poate să facă fiecare constă în a le recunoaşte celorlalţi poziţia lor în familie şi raportul în care se află cu ei, aducându- şi aportul la relaţionarea şi interconectarea armonioasă, la îmbogăţirea marelui suflet al întregii familii.

A ne onora părinţii, strămoşii, indiferent că sunt în viaţă sau nu, fără să-i învinovăţim că nu au făcut mai mult pentru noi, a le mulţumi pentru că ne- au dat viaţă şi au făcut ce au putut şi ce au ştiut ei la acel moment pentru ca să ne crească, funcţie şi de contextul social, ne ajută să ne eliberăm de multe blocaje care trenează asupra noastră ce vor putea influenţa şi viaţa urmaşilor noştri. Să renunţăm la a- i judeca şi să ţinem cont de faptul că lipsurile şi greşelile au generat lupta noastră pentru supravieţuire, luptă prin care ne- am învăţat unele lecţii şi am urcat vibrând mai înalt. Aici e demn de amintit un citat din George Coşbuc „O luptă-i viaţa, deci te luptă/ Cu dragoste de ea, cu dor”, iată un îndemn la a iubi şi drumul greu, cu curaj şi perseverenţă descoperim noul, evoluând. Dezvoltându- ne, creştem vibraţional ca apoi să vibreze cu noi şi cei din apropierea noastră precum o orchestraţie dirijată de o baghetă divină.

Un dialog cu părinţii, o lumânare aprinsă pentru ei, un dar în amintirea lor, o fotografie cu ei pusă la vedere- sunt doar cîteva aspecte care pot contribui la schimbări benefice în sistem. A accepta că aşa cum există viaţa, există şi moartea fără să o privim ca pe ceva înfricoşător, a accepta că cineva a murit, a plecat prematur dintre noi fiindcă aşa a fost să fie, fără să ne învinovăţim, sunt atitudini care ne învăluie în armonie şi echilibru.

Se întâlnesc frecvent foarte mari greşeli în relaţiile dintre părinţi şi copii. Deşi copiii au devenit adulţi, sunt părinţi care continuă să controleze şi să dirijeze viaţa copiilor şi a propriilor familii, se întâlnesc şi copii care deşi sunt adulţi nu îşi asumă responsabilităţi ci se sprijină mereu pe umerii părinţilor aşteptând să facă în continuare totul pentru ei. Nu sunt respectate anumite limite, iar ei îşi pun multe întrebări referitoare la destin, ba de multe ori dau vina pe alţii fără să vadă că rădăcinile răului sunt în propriile relaţii cu cei apropiaţi.

E foarte important să ne acceptăm trecutul cu bune şi cu rele dar să nu rămânem agăţaţi în trecut, să trăim clipa prezentă în toată plenitudinea ei, astfel viaţa curge natural precum un râu în a cărui limpezime se oglindesc deopotrivă cerul înnorat şi cerul senin.

Legaturi Utile